Predând despre criminali

Următoarele instrucţiuni sunt legate de prezentarea în format PDF anexată și oferă comentarii legate de partea didactică și/sau metodologică pentru fiecare imagine.

DIAPOZITIV 1: INTRODUCERE
Plasând acţiuni individuale în contextul lor istoric

Nici criminalii, nici victimele naţional-socialismului, nu s-au născut ca atare. Oamenii au devenit criminali printr-o serie de procese, în care au interacţionat factori politici, sociali și personali. Acum, mai mult decât 70 de ani după prăbușirea regimului nazist, în cele mai multe cazuri, motivele personale care au condus oamenii să devină criminali nu mai pot fi reconstituite. Informaţii despre crime pot fi obţinute din sursele istorice. Prin comparație, motivele de fond care au împins criminalii să acţioneze pot, de obicei, să fie doar obiect de speculaţie, mai ales, că multe din declaraţiile pe care oamenii le-au făcut despre ei înșiși în acest context sunt clar legate de intenţia de a contesta vinovăţia personală sau de a o minimaliza. Când predăm despre criminali, trebuie să ne concentrăm pe acei factori care pot să provină din documentaţia disponibilă. Scopul activităţii pedagogice trebuie deci, să se axeze pe reconstruirea și înţelegerea deciziilor, acţiunilor și omisiunilor oamenilor, pe baza surselor istorice disponibile.
Mai mult decât atât, contextul în care un individ s-a decis să acţioneze este fundamental 1.  În afară de motivele personale, care doar rareori pot fi reconstituite în mod clar, factorii următori au determinat contextul acţiunilor unei persoane aparţinând comunităţii naţional-socialiste, denumită Volksgemeinschaft (“comunitate rasial-socialistă” a poporului german):

• Ideologia nazistă și antisemitismul său inerent
• Germania nazistă ca stat autoritar
• Profitul sau beneficiul potenţial în urma îndeplinirii un ordin
• Riscul potenţial asociat insubordonării
• Măsura în care era cunoscută soarta oamenilor persecutaţi

Acești factori nu trebuie în nici un caz să fie un obiect de speculaţie vagă și presupunere. Elevii au nevoie de o descriere clară și precisă a realităţii istorice, în care au acţionat oamenii, totodată, acceptând faptul că nu orice întrebare are un răspuns clar și fără ambiguități.

Comparaţi ceea ce poate fi comparat

 Numai după ce au reflectat cu privire la opțiunile oamenilor în contextul epocii, elevii pot evalua în mod critic acţiunea umană. Comparând acţiunile, omisiunile și deciziile unor oameni diferiţi într-un context similar, elevii înţeleg că majoritatea covârșitoare a celor din perioada nazistă au căutat să se conformeze așteptărilor regimului naţional-socialist și au făcut asta pentru a obţine o relativă securitate și prosperitate în propriile lor vieţi. Totuși, a existat un număr mic de oameni care nu au luat hotărâri pe baza normelor ideologiei naţional-socialiste. Acești oameni relativ puţini – onoraţi mai târziu de către Yad Vashem drept “Drepţi între popoare“ – au adoptat decizii contrare unei schimbări fundamentale în normele care, în cursul guvernării naziste, au pregătit drumul către genocidul evreilor din Europa. 
Această schimbare a implicat normele de inegalitate, mai precis înţelegerea general acceptată, din punct de vedere ideologic, social și politic, după care principiile morale tradiţionale rămâneau valabile pentru comunitatea celor care făceau parte din Volksgemeinschaft, dar că anumite grupuri specifice (mai ales evreii) trebuiau excluse.
Validarea în mod legal a normelor de inegalitate a deschis drumul, care, în final, a dus la genocid – uciderea în masă, pe care oamenii l-au acceptat, sprijinit tacit sau promovat activ. O societate aparent bazată pe valori conservatoare a violat norme fundamentale.

DIAPOZITIVE 2-3: INTRODUCERE PRIVIND DOCUMENTELE ISTORICE

Lecţia începe prin analiza unei fotografii istorice ce reprezintă un grup de evrei imediat înainte de deportare. Fotografia a fost luată de către Gestapo și scopul ei a rămas neclar.
Cereţi elevilor să prezinte detaliile din fotografie și să stabilească legătura cu ceea ce știu deja.
Elevii trebuie să înveţe următoarele idei:

• Marcarea vizibilă a evreilor germani, prin purtarea unei stele galbene, a devenit obligatorie în septembrie 1941.
• În aceași lună, Hitler a ordonat începutul deportării sistematice, în masă, a evreilor germani.
• Deportările erau o parte integrală a planului nazist pentru "Soluţia Finală a problemei evreiești", semnificând genocidul evreilor din Europa.
• Spre deosebire de alte ţări sub ocupaţie nazistă, evreii germani nu erau concentraţi în ghetouri, ci în așa-zise Judenhäuser ("case evreiești") și în alte puncte de întâlnire, înainte  să fie deportaţi. Fotografia arată evrei din Coesfeld, care au fost ridicați de Gestapo din Judenhaus din strada Kupfer, în zorii zilei de 10 decembrie 1941 și aduși la Castle Garden (Grădina Castelului). Împreună cu evrei din comunităţi învecinate, au fost apoi  transportați cu un camion la punctul de întâlnire Gertrudenhof, în orașul Münster. De acolo, deportarea a continuat către ghetoul din Riga.
• Înainte de deportare, victimele erau informate în scris despre destinația și timpul transportului. În plus, erau instruiţi să ia cu ei bagaj (maximum 50 kg) și mâncare pentru călătorie. Nu le era permis să ia bani, acţiuni, obligaţiuni sau lucruri de valoare. În cazul că acestea erau găsite, autorităţile germane le confiscau înainte de plecare.

Pentru contextul istoric suplimentar, daţi clic aici (link fundal istoric tab 3) sau vizitaţi baza de date a Yad Vashem “Transporturi spre exterminare” ["Transports to Extinction"], mai ales scurta introducere istorică Transporturile și semnificaţia lor istorică [The Transports and Their Historical Significance].
În final, elevii privesc foaia cu numere, care evident a fost pregătită de către Salitter sau de subordonaţi aflați sub comanda sa. Elevii enumerează victimele în funcție de diverse categorii. Scopul acestor date statistice e neclar. Totuși aceasta ilustrează faptul că Salitter vedea deportaţii drept elemente statistice, o atitudine, fără nici  o urmă de empatie pentru soarta acestor oameni.

DIAPOZITIVE 4-5: INTRODUCERE LA DATE BIOGRAFICE SI CONTEXT ISTORIC

Utilizând prezentarea PDF, profesorul trebuie să familiarizeze pe elevi cu biografiile Hildei Sherman (născută Hilde Zander) și Paul Salitter. În diapozitive/slide-uri, datele personale apar sub linia ce marchează timpul, informaţiile despre contextul istoric, deasupra liniei ce marchează timpul. În acest mod, devine clar faptul că vieţile indivizilor nu au loc într-un cadru izolat, ci sunt totdeauna în legătură cu contextul istoric. Inițial, biografia lui Salitter este prezentată numai până la sfărșitul războiului.

DIAPOZITIVE 6: LUCRAND CU SURSE

Elevii își croiesc drumul către esența surselor istorice. Ei pot face asta prin studiu individual, lucrând în grup sau citind împreună, cu glas tare. Ei pot începe Temele 1 și 2, în timp ce citesc sursele istorice. Aceasta va servi ca bază pentru următoarea discuţie.
Iniţial, acţiunile și omisiunile lui Paul Salitter și altor persoane sau grupuri (femeia de serviciu, șeful de gară, populaţia locală, Crucea Roșie, unitatea de gardă a lui Salitter, etc) menţionate în rapoarte sunt enumerate și inserate în respectivele lor contexte istorice de acţiune (vezi diapozitivul/slide-ul 5). Apoi, clasa poate discuta problema privind cum ar trebui să fie evaluate și  judecate astăzi acţiunile indivizilor menţionaţi, mai ales ale lui Salitter? Pot fi luate în discuție diferite evaluări ale lui Salitter, ca de exemplu aceea că a fost un mic funcționar, al cărui scop principal a fost să se asigure că trenul era punctual – sau alternativ, că era un nazist fanatic, care nu-și privea victimele ca ca ființe umane egale în drepturi, ci mai curând ca o marfă. De multe ori, la sfârșitul acestei faze de discuţie există îndoieli cu privire la ce concluzie se poate deduce cu certitudine din sursele istorice existente.

DIAPOZITIVE 7: ADAUGAND SURSE DE DUPA RAZBOI

Perspectiva postbelică
Cu ajutorul prezentării în format PDF, profesorul trebuie să descrie  împrejurările în care Paul Salitter a fost arestat pentru scurt timp de către Aliaţi după sfârșitul războiului, plângerea lui scrisă datată 16 ianuarie 1947 și principalele aspecte ale justiţiei postbelice legate de aceasta.
Această lecţie include și un document adițional: o scrisoare pe care Paul Salitter a scris-o administraţiei poliţiei în 1947. Această scrisoare  vizează o perioadă de schimbare radicală. Salitter a înţeles că Volksgemeinschaft-ul nazist, al cărei membru era și căreia simţea că îi aparţine, se prăbușise și că acum trebuia să-și asigure poziţia “în noua democraţie”. Ceea ce este foarte surprinzător din perspectiva lui Salitter este maniera în care el pune în aplicare această schimbare radicală: evident, nici un moment el nu reflectează critic, cu referire la vreun aspect din viaţa lui  în legătură cu masiva violare de norme în al Treilea Reich, mai precis excluderea unor grupuri specifice din  imaginea unei societăţi cu membri egali. El a evitat să supună normele și conceptele etice – un sistem de valori ierarhic superioare și cu caracter formativ pentru deciziile, acţiunile și greșelile lui – orice examinare implicând propria sa responsabilitate. Scrisoarea sa arată că filozofia lui de viaţă a constat în a adopta norme ierarhic superioare, fără o examinare ulterioară. Astfel, el a fost capabil să se pună imediat în serviciul unei ordini sociale diferite ca funcționar loial, fără nici o consideraţie ulterioară, pentru efectelor distructive, pe care acţiunile lui în cadrul statului nazist le-au avut asupra grupurilor excluse și persecutate ale societăţii. Așa cum a scris:
“Promit că am să-mi pun tot sufletul în serviciu și în noua democraţie, așa cum am făcut sub guvernele lui Wilhelm al II-lea, Ebert, Hindenburg, ca și sub al III-lea Reich. Vă rog să mă angajaţi din nou în poliţie, chiar dacă [numai] cu rangul de inspector șef. “2

Plângerea lui Salitter (Link Source 2) poate fi utilizată ca sursă suplimentară. Extrasul important este reprodus în prezentarea în format PDF. Acesta trebuie să servească drept punct de plecare pentru următoarea discuţie.

DIAPOZITIV 8: EVALUAND COMPORTAREA UMANA 

Acum poate fi ridicată din nou problema privind o evaluare posibilă a lui Salitter ca individ. Sursa suplimentară ne permite să stabilim că motivația lui principală a fost să se conformeze, pe cât posibil în mod optim, sistemului social și legal al contextului epocii. În scrisoarea sa, el transferă responsabilitatea asupra sistemului respectiv și se oferă să “servească cauza cu toată fiinţa lui“ și, întradevăr, dincolo de sistem, să facă lucrurile asemănătoare, folosind propriile lui concepţii de valoare peste timp (“mi-am făcut doar datoria“).

DIAPOZITIV 9: CONTRASTAND PERSPECTIVELE CRIMINALILOR SI VICTIMELOR 

Se compară raportul lui Paul Salitter cu altă sursă istorică: mărturia lui Hilde Sherman (născută Zander), care a fost deportată din casa ei cu trenul, pe care Salitter l-a supravegheat și care a fost singura din familia ei, care a supravieţuit Holocaustului. Acest context relativizează perspectiva criminalului din perspectiva multiperspectivității și contrazice caracterul aparent al acesteia de adevăr obiectiv. Experiența deportaţilor,  mai precis, situaţia lor de netolerat și punându-le viaţa în pericol, forțându-i într-un vagon de tren supra-aglomerat, devine astfel evidentă. 
Elevii trebuie să înţeleagă că documentele scrise din perspectiva criminalilor pot oferi în fiecare caz doar perspectiva criminalilor, care a fost, în general, influențată de ideologia national-socialistă. Această perspectivă trebuie să fie completată, pentru a face înțeleasă experienţa victimelor.

DIAPOZITIV 10: SEMNIFICATIE PENTRU PREZENT

Istoria constituie un proces infinit, care poate fi revelator nouă, pentru a înţelege prezentul. Dintr-un studiu istoric al Holocaustului, mai ales, în confruntarea în mod critic cu criminalii, putem avea o perspectivă specifică, direct cu privire la societatea contemporană:

1. Evenimentele istorice sunt influenţate de decizii, acţiuni și omisiuni umane. Putem presupune că istoria Holocaustului ar fi luat un curs diferit dacă mai multe persoane ar fi adoptat hotărâri pe baza principului fundamental al egalităţii tuturor fiinţelor umane. 3
2. Reflecția cu privire la opţiunile de acţiune poate de multe ori să sprijine pe oameni în înțelegerea faptului că nu totdeauna modul de comportament al majorităţii societăţii este singura opţiune și nu totdeauna cea mai bună. Aceasta, de asemenea, înseamnă că indivizii au o mare responsabilitate pentru propriile lor hotărâri, acţiuni și greșeli. 
3. Schimbările în norme constituie un subiect frecvent de dezbatere publică în societăţile democratice. Elevii trebuie încurajaţi să urmărească astfel de dezbateri cu atenţie și, când e posibil, să participe la acestea. 

• 1. 1
• 2. 2
• 3. 3