Friends  |  Press Room  |  Contact Us

The International School for Holocaust Studies

Fotografia şi fotografii în timpul Holocaustului

de Avraham Milgram

Cei care vin să viziteze muzeul istoric de la Yad Vaşem pun adesea întrebări despre sursa fotografiilor care sunt expuse, despre fotografii care le-au făcut şi despre felul în care aceste fotografii ajung în muzeu. Întrebările cele mai frecvente se referă la împrejurările în care astfel de scene extraordinare au fost surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat, având în vedere că ghetourile erau izolate de restul cartierelor, lagărele erau amplasate departe de aşezările populate, iar soluţia finală a fost cel mai bine păstrat secret al regimului nazist.

Sursele primare (documente oficiale, jurnale etc) şi studiile privitoare la fenomenul fotografiei in timpul Holocaustului indică faptul că fotografiile au fost făcute de mai mulţi oameni, în momente de timp şi în locuri diferite. Mai mult, fotografii au fost motivaţi de interese diferite.

Pentru început, trebuie menţionat că Goebbels şi oamenii săi s-au implicat în multiple şi ample activităţi de propagandă, inclusiv filmarea şi fotografierea unor scene. Aceste activităţi erau destinate să îmbunătăţească imaginea politicii externe şi interne a regimului nazist şi a politicienilor săi. În al doilea rând, reporterii străini din anii de dinaintea războiului au imortalizat multe dintre acţiunile regimului nazist, şi fotografiile făcute de ei au fost publicate în ziarele din ţările democrate.

Aceasta ne obligă să ne întrebăm din nou cu privire la autorii fotografiilor făcute în cumpliţii ani de război. Cei care au contribuit cel mai mult la descoperirea adevărului despre Holocaust sunt soldaţii germani şi aliaţi (aceştia din urmă la sfârşitul războiului). Soldaţii germani au făcut multe fotografii neautorizate şi mulţi comandanţi de lagăre şi ofiţeri SS au creat albume fotografice speciale pentru ei şi pentru superiorii lor. Aceste colecţii insolite au servit ca material documentar auxiliar şi ca suveniruri, sau au oferit colecţionarilor lor ocazia de a se lăuda cu faptele lor. De exemplu, Fritz Katzman, conducătorul poliţiei  şi SS-ului din Lvov, a raportat lichidarea evreilor din Galiţia prezentând un album cu 152 de fotografii. Albumul lui Jürgen Stroop, care era resposabil de suprimarea ghetoului din Varşovia, a fost păstrat intact, cu titluri scrise de mâna lui Stroop. Acest album conţine cincizeci de fotografii făcute în ghetoul din Varşovia în timpul lichidării acestuia. Alt album personal este cel al lui Kurt Franz, adjunctul lui Stangl, commandant al Treblinkăi. Franz  şi-a intitulat acest album « Cei mai frumo şi ani din viaţa mea »[1].

Unii fotografi amatori din rândul soldaţilor germani au fost însă motivaţi de interese cu totul diferite. De pildă, soldatul austriac Hubert Pfoch, membru al mi şcării ilegale Tineretul Socialist Austriac, a făcut fotografii ilegale ale transportului deportaţilor din Austria spre Treblinka. Ca antinazist, Pfoch a încercat să imortalizeze acţiunile pe care naziştii se străduiau să le ascundă [2].

Fotografii clandestini evrei au lucrat ilegal şi în condiţii extrem de potrivnice, riscându-şi literalmente viaţa - spre deosebire de ceilalţi fotografi - ori de câte ori captau pe camera aparatului un moment unic. De exemplu, în ghetoul din Lodz, doi fotografi evrei, Mendel Grossman şi Henryk Ross, au făcut fotografii clandestine ale fabricilor lui Rumkowski, ale aruncării excrementelor de către departamentul fecal al Lodz Judenrat (Consiliul evreiesc din Lodz), documentând  şi scene de foamete şi convoaie de deportaţi în drum către lagărele de exterminare[3].

Din momentul înfiinţării sale, ghetoul din Varşovia a atras în mod deosebit atenţia propagandiştilor nazişti. Situaţia economică şi socială îngrozitoare a ghetoului, condiţiile sale inumane, le-au permis naziştilor să coroboreze imaginea distorsionată a evreilor care apăruseră în propaganda nazistă. Entuziasmate de « descoperirea » încarnării evreului caricaturizat, echipele de filmare naziste au venit în număr mare în ghetou, trecănd la filmarea celor mai nenorociţi dintre locuitorii acestuia. Ideea era de a-i prezenta pe aceştia ca exemple tipice ale membrilor poporului evreu. Preocuparea obsesivă a naziştilor pentru crearea şi filmarea scenelor din viaţa de ghetou a fost descrisaa de Adam Czerniakow, conducătorul consiliului evreisc din Varşovia (Warsaw Judenrat)[4] şi de alţi autori ai jurnalelor de ghetou[5].

Cea mai mare parte a instantaneelor din ghetoul din Varşovia, aflate în posesia noastră, au fost făcute de soldaţi germani care au servit în Propaganda Companien ale Werhrmachtului. Pe lângă fotografii trimişi oficial, ei au făcut instantanee pentru folosirea privată[6]. Unul dintre aceşti soldaţi, Joe Heydecker, care a lucrat într-un laborator fotografic al unei « companii de propagandă », a pătruns în ghetou din proprie iniţiativă la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie 1941[7].

În 1991, Yad Vaşem a primit o colecţie de fotografii făcute de Willy Georg, care servise în secţiunea de developare şi decodare a fotografiilor aeriene a armatei în Varşovia[8]

Cel mai cunoscut dintre aceşti soldaţi-fotografi este poate Heinz Jost, care a intrat în ghetou de ziua sa de naştere, 19 septembrie 1941 şi a făcut 129 de instantanee. Cele mai multe imagini din această secţiune provin din colecţia lui Jost.

Fiecare dintre aceşti trei soldaţi a fotografiat în ghetoul din Varşovia în 1941, apoi a suferit o « pierdere a amintirilor » care a făcut ca fotografiile să nu fie accesibile publicului timp de mai multe decenii. Nu este clar ce anume i-a determinat pe aceşti foşti soldaţi ai Wehrmachtului să îşi « redescopere » fotografiile după atât de mulţi ani. Oricum ar sta lucrurile, fotografiile lor din ghetoul din Varşovia i-au stimulat pe cercetătorii profesionişti  şi pe mulţi oameni de rând să caute alte înregistrări vizuale similare ale ghetoului. Aceste eforturi, laolaltă cu altele, au jucat un rol în transformarea istoriei fotografice a Holocaustului într-un domeniu de studiu autonom. Cu siguranţă că eforturi suplimentare în această direcţie vor extinde şi aprofunda cunoaşterea pe are o deţinem, în special despre ghetoul din Varşovia.

Într-un interviu acordat publicaţiei Stern Magazine, Heinz Jost a spus, inter alia :

"În scrisorile mele trimise acasă nu am descris nimic din ceea ce am văzut, nu am vrut să îmi întristez familia. M-am gândit automat : ce fel de lume e asta ? Nu am spus nimic nici camarazilor mei din armată. Chiar şi mai târziu, când ghetoul ardea, nu am dat nici o atenţie." [9]

În acest pasaj, Jost apare ca o persoană sensibilă la suferinţa altora, dar atunci cum să ne explicăm lipsa lui bruscă de interes faţă de soarta ghetoului care ardea  şi era redus la o ruină fumegândă ? Oare într-adevăr el « nu i-a dat nici o atenţie?”

Aceste întrebări, ca şi altele, referitoare la motivele celor trei soldaţi-fotografi, ne obligă să reevaluăm informaţia vizuală conţinută în fotografii.


NOTE
[1] MILTON Sybil, “Aparatul fotografic ca armă: fotografia documentară şi Holocaustul”, în Simon Wisenthal Annual, 1, 1989, pp. 46-57
[2] Vezi cele două fotografii făcute de Hubert Pfoch în GILBERT Martin, Final Journey: The Fate of the Jews in Nazi Europe
[3] GROSSMAN Mendel, With a Camera in the Ghetto, (în ebraică), Tel-Aviv, Kibbutz Lokhamei ha-Getaot Museum, 1970
[4] The Warsaw Diary de Adam Czerniakow. Editat de Raul Hilberg, Stanislaw Staron, Josef Kermisz, New York, Stein & Day, 1979, p. 349, 350; 353-354; vezi de asemenea DAVIDOWICZ Lucy S., “Visualizing the Warsaw Ghetto: A Critical Review of the BBC Film ‘The Warsaw Ghetto’, în Shoah: A Review of holocaust Studies and Commemorations, vol. 1, no, 1, p. 17, 56
[5] Vezi AUERBACH Rachel, Warsaw 1939-1940 (în ebraică), Tel-Aviv, 1954,. Pp. 31-33; LEVIN Abraham, From the Notebook of the Jewish Teacher (în ebraică) Tel-Aviv, 1969, pp. 37-38. KAPLAN Haim, The Scroll of Agony, New York, 1965
[6] Vezi MILTON, p. 51
[7] Pentru povestirea lui Joe Heydecker şi relatarea circumstanţelor în care a făcut fotografii în ghetoul din Varşovia, vezi introducerea la HEYDECKER J. Joe, Where is Thy Brother Abel?, Documentary Photographs of the Warsaw Ghetto, trans. George A. Vigar, Sao Paolo, Brazil 1981
[8] SHAMGAR Shlomo, I Took Snapshots and Kept Silent. What Can I do? (ebraică) în Yedîot Akharonot¸4 aprilie 1991
[9] Interviu cu Heinz Jost, 7 ianuarie 1983 (nepublicat)